Prostia ucide… (Instigare la cultură)

Aştepta nerăbdător să intre la doctorul recomandat de atâţia şi care se spune “că ar fi bun de ceva”. Aşadar, aştepta să intre în cabinetul specialistului pentru a afla ce are. Totuşi, fiind un pesimist incurabil se aştepta la acelaşi răspuns tâmp: ”Ne cerem scuze, dar nu ne dăm seama ce aveţi!” şi în consecinţă nu avea aşteptări prea mari nici de la acest vraci contemporan.
Se simţea, de fapt, ştia că e special, deja se obişnuise ca lumea să-l privească speriată. E adevărat, la început s-a simţit ciudat, dar s-a obişnuit şi într-un final a devenit ceva normal.
În sfârşit a venit momentul mult aşteptat. Deschise uşa timid, îl salută pe doctor aproape în şoaptă, cât să audă numai el, apoi cu aceleaşi mişcări timide, se aşeză robotic pe pat.
După această scenă penibilă, doctoral spuse:
- Domnule…. Popescu, au venit rezultatele dumneavoastră şi am constatat că sunteţi sănătos tun, dar cum dumneavoastră aţi spus că ştiţi sigur că sunteţi bolnav, am zis să-mi încerc norocul cu un nou test şi în sfârşit am găsit un rezultat…
- Vă rog, spuneţi-mi ce am!!
- Urăsc să dau veşti proaste, dar suferiţi de ceea ce se cheamă insuficienţă intelectuală.
- Nu se poate!! Şi cât este de grav?!
- Din păcate e în faza terminală, îmi pare rău…
- Şi chiar nu se mai poate face nimic?
- De fapt, ar fi un tratament, dar încă se testează în laboratoare. Dar, dacă sunteţi de accord am putea să-l testăm şi pe dumneavoastră…
- Da, bineînţeles că sunt de accord. Trebuie doar să-mi spuneţi în ce constă tratamentul.
- Ah, tratamentul este foarte simplu: trebuie să citiţi foarte mult. Orice carte ce se nimereşte să vă cadă în mână, s-o citiţi. Asta e pentru a avea un volum cât mai mare de cuvinte…
- Auziţi? Dar volumul ăsta de cuvinte de care vorbiţi nu se pot băga şi prin perfuzii?! Nu de alta, dar am impresia că e destul de dureros tratamentul ăsta practic…
- Nu avem!…răspunse doctorul râzând…din păcate trebuie să citiţi acele cărţi pagină cu pagină.
- Dar alt tratament chiar nu aveţi?
- Din păcate acesta e singurul, dar nici acesta nu dă roade întotdeauna.
- Mdea, asta e acum, dacă nu e niciun tratament posibil, ghinion….şi eu care chiar am vrut să mă fac bine….Trebuia să mă aştept şi la una ca asta … Mulţumesc domnule doctor pentru tot, eu trebuie să mă duc să încep pregătirile pentru înmormântarea mea…La revedere…
Acum ştia de ce se simţea special, realizase că de fapt era mult prea special pentru această lume….

P.S.: Aşadar, citiţi, citiţi şi iar citiţi!