Salutare tuturor.
Îmi cer scuze pentru absenţa mea de săptămâna trecută, dar am preferat doar să vă transcriu pagina din Jurnalul noului meu amic în varianta ei pură deoarece am crezut că orice cuvânt este de prisos.
V-a fost dor de mine?! Ei bine, mie nu.
Mi-aţi simtit lipsa?! Ei bine, eu nu.
V-aţi gândit la sănătatea mea?! Ei bine, răspunsul îl ştiţi şi voi.
Căutându-l disperat pe David, deoarece l-am pierdut din vedere doar pentru câteva minute, l-am găsit cu o cutie uriaşă în braţe pe care scria “Copilăria mea cea dragă…”. Se uita cu nostalgie în aceasta, luând ocazional câte un obiect pe care-l ţinea mai multe zeci de minute ca şi cum retrăia toate acele momente care au implicat şi acel obiect. Luând obiect după obiect lăsa să treacă pe lângă el orele ce se scurgeau într-un ritm haotic.
Într-un final lăsă acea cutie gigantică şi se apucă să-i scrie celui mai bun prieten (Jurnalul).
Aşadar, fără a vă mai plictisi aiurea, iată ce i-a scris:
“Dragă prietene,
Ştii ce nu te-am întrebat niciodată?!
Nu te-am întrebat de Copilăria ta…pun pariu că ai avut o copilărie fantastică, de care chiar te-ai bucurat. Înţeleg, nu poţi să-mi răspunzi acum la întrebare, dar ai tot timpul din lume să o faci. Te întreb de ea pentru că se pare că în ultima vreme, lumea are prostul obicei să uite că au avut o copilărie, uită de vremea când nu aveau probleme, responsabilităţi, griji; uită că nu s-au născut direct oameni maturi, uită de perioada de aur a vieţii lor. Ştii?! Copiii au frumosul obicei să găsească plăcere chiar şi în cel mai neînsemnat lucru, da!, găsesc plăcerea chiar şi într-o piatră! Pentru că se pare că toţi copiii sunt cu mult mai îngenioşi şi decât cei mai renumiţi oameni de ştiinţă, Pentru că dacă vei pune un om de ştiinţă să facă orice haios cu acea piatră, va crede că râzi de el şi astfel o va arunca şi te va alunga.
Ei bine…nici copilăria mea nu este diferită decât a majorităţii oamenilor, sincer, nici nu-mi doresc să fi avut o altă copilărie.
Toate amintirile mele au început cu prima mea boacănă în care am spart un ceas de o valoare sentimentală extrem de mare pentru bunica mea, apoi totul a continuat cu nenumărate căzături de prin copaci, cu spartul multor mingii de fotbal, cu ghiontitul partenerilor de joacă atunci când nu eram de acord cu planul “ingineresc” în ceea ce priveşte cea mai mare cazemată pe care a vazut-o omenirea vreodată; apoi acestea au continuat cu primii paşi făcuţi in curtea şcolii, cu primul sărut dat în clasa a treia, unei amice pe care am dus-o departe pe o uliţă a unui sat îndepărdat de omenire; cu orele în care mă rătăceam in lanul de grâu, în timp ce bunica mă căuta disperată blestemându-şi nepotul pentru problemele pe care i le face; amintirile au continuat cu micile boacăne pe care le faceam în casă spargând fie o vază sau un bibelou de-al mamei, boacăna pentru care eram sancţionat aspru: nu mai aveam voie să ies din casă; au continuat cu cel mai prieten cu care mă plimbam în fiecare seară în timp ce ne tachinam unul pe celălalt….
Şi toate aceste amintiri continuă cu un prea frumos coşmar: Maturitatea!
Vezi tu, Maturitatea este atât de “socială” încât are foarte mulţi prieteni: Grijile, Problemele, Răutatea şi mulţi alţii…şi totuşi, această Maturitate mai are o calitate: fiind atât de socială, îţi face cunoştinţă cu toţi prietenii lui.
Este acea aglomeraţie de griji, care te fac să te sufoci, te fac să nu mai gândeşti corect, care te fac să crezi că ai o cruce uriaşă în spate…de fapt acea cruce este de fapt chiar fiinţa noastră, practic ne cărăm pe noi înşine în spate, iar povara ni se pare prea grea…dar dacă ne detaşăm de toate şi ne uităm puţin în trecut, simţim cum acea cruce ce ne apasă pe umeri devine din ce în ce mai uşoară, brusc toate grijile dispar şi putem privi limpede drumul care se aşterne în faţa noastră şi care aşteaptă să-l parcurgem…
Voi încheia aici pentru că văd pe drumul meu o benzinărie la care trebuie să fac un mic popas…aşadar, ţinem legătura.
P.S.: Azi am observat că ai vorbit mai mult decât de obicei, ar trebui s-o faci mai des pentru că este plăcut să-ţi mai aud vocea.”
Şi uite aşa, David a dispărut din nou, iar eu mă simt nevoie să-l caut din nou să nu mai pierd din nou ceva important din viaţa lui.
P.S.: Îmi cer scuze pentru întârziere, dar voi mai reveni cu o nouă filă din Jurnalul lui David săptămâna asta.
