A.S.: Vă rog să respectaţi ordinea în care sunt puse elementele postului (partea lirică, ascultat melodia, iar partea lirică şi într-un final ascultat ultima melodie)
Trezindu-se brusc dintr-un vis spasmatic, observă că este 8:30…
Se dă jos domol din pat, şi-l aranjează astfel încât părea mai ordonat înainte…
Îşi târăşte pierdut picioarele spre calendarul ce se găsea agăţat de uşa camerei şi observă că de fapt azi e ziua când trebuie să-şi bifeze ziua de naştere….
Da! Este 1 Octombrie, iar Andrei a împlinit 18 ani!
Au trecut deja 18 ani de când a fost adus pe lume un bebeluş de 2,5 kg, cu grave probleme de respirare, cu cordonul ombilical în jurul gâtului, de o mamă ce sângera din abundenţă… au trecut 18 ani în care fiecare zi reprezenta o luptă de supravieţuire cu el însuşi…nu ştie de ce, dar azi nu are absolut nicio satisfacţie că a devenit în sfârşit un bărbat, deoarece el a absolvit cursul de maturitate cu mult înainte, fiind obligat de împrejurări.
Dorea pur şi simplu să-şi petreacă ziua la fel precum şi celelalte, nefăcând nimic deosebit, însă, din păcate nu ştia că prietenii lui aveau alte planuri.
Ziua se scursese liniştită de parcă ar fi ascultat rugămintea proaspătului bărbat, până când la ora 20:30 soneria spărsese liniştea ce domnea în casă… Andrei deschise uşa obosit si-l zări pe Rareş ce-l aştepta crispat…
- Hai! Cum de nu eşti gata?!…îl întrebă Rareş.
- Hmmm, cum?! Trebuia să mergem undeva?!
- Nu dacă trebuia să mergem undeva….ci mergem undeva.
- Şi de ce mă rog nu te-ai obosit să-mi spui şi mie că ai planuri tot cu mine?!
- Prietene, – îi spuse Rareş cu o voce calmă- ţi-am zis de 3 săptămâni că azi avem treabă, aşa că fără alte comentarii, ia-ţi jacheta şi mişcă-te că n-avem chef să mai aşteptăm mult sărbătoritul.
Aşadar, Andrei văzând că nu are cale de scăpare se conformă ordinului dat de bunul lui prieten.
Aceştia erau aşteptaţi de alţi 4 prieteni care stăteau la intrarea unui club binecunoscut lor. Odată intraţi în club, Andrei îşi schimbă radical atitudinea şi părea că se simte perfect în acel club…de fapt… ajunsese ca nicăieri să nu se mai simtă bine; ajunsese să-şi dorească să-i părăsească pe toţi şi să se retragă într-un loc lipsit de griji, unde oamenii se simt ca şi cum sufletele lor sunt mângăiate de o providenţă divină…este acel loc la care toţi sperăm, dar pe care nu-l găsim; este acel loc pe care-l visăm noapte de noapte, dar care este uitat odată cu venirea dimineţii; este acel loc pe care fiinţa noastră îl cerşeşte cu umilinţă, dar care nu va fi dăruit niciodată. Totul ajunsese să i se pară străin, era sătul de răceala ce-l înconjura.
După 2 ore petrecute în acel club, Andrei este luat pe dus de prietenii lui şi dus într-un separeu în care este lăsat singur…rămăsese uimit că Rareş îi tot făcea cu ochiul la ieşirea acestuia din separeu, iar replica ce-l bulversă pe Andrei fusese cea a lui Bogdan (“Prietene, fă-ne mândrii pentru că nu am plătit-o degeaba!”)…aşadar, sărbătoriul aştepta cuminte să-şi primeasca darul. Felul în care-şi aştepta cadoul îi aducea aminte de orele petrecute în aşteptarea mamei prin spitalurile unde aceasta făcea un tratament dureros…mai târziu băiatul aflând că acele tratamente erau de fapt împotriva cancerului, tratament care se pare că nu a dat roade.
Deodată, pe uşă apăru o tânără sumar îmbrăcată…
Acesta o privi uimit, fiind vădit impresionat de formele acesteia…
În timp ce tânăra se apropia de el, observă că aceasta are un păr brunet, creţ, ce-l fascină pe loc, nişte ochi verzi pătrunzători şi nişte buze cărnoase…
Înfăţişarea ei îi părea ruptă din această lumea…avea impresia că ea este acel loc liniştit pe care-l tot vâna…
Aceasta se năpusti asupra lui Andrei, încercând să-l dezbrace….
Băiatul speriat o împinse pe Luana, lovind-o de marginea unei mese…
- Îmi cer scuze!…spuse speriat acesta…n-am vrut să fiu aşa brutal.
- S-a întamplat ceva?! V-am deranjat cu ceva? Credeam că nu este nevoie să vorbesc, de vreme ce ordinele mele sunt clare în ceea ce vă priveşte.
- Cum adică ordinele în ceea ce mă privesc?
- Adică am primit ordin să vă satisfac fără a pune întrebări.
Vocea Luanei, pur şi simplu era fascinantă pentru Andrei…îi sorbea cu nebunie cuvintele, vocea ei era asemănătoare vocii unei mame care-i cântă bebeluşului pentru a-l adormi.
În acelaşi timp, Luana era la rândul ei fascinată de Andrei…felul în care acesta o privea era înălţătoare…de mult prea mult timp nu mai fusese privită astfel…meseria ei presupunea să fie tratată ca o bucată de carne, în timp ce acest băiat este primul client care simte că o priveşte ca o fiinţa umană…
Pur şi simplu cei doi erau fascinaţi unul de celălalt, continuând să vorbească ore întregi…
Se năştea ceva sublim, se năştea o iubire care avea să bulversese multe vieţi…acel gen de iubire rară care stârneşte admiraţie la fiecare pas…
O lună mai târziu
5 luni mai târziu
Luana se uită la ceas: observă ca este 20:45, iar Andrei nu mai apărea.
Ceva nu era în regulă deoarece acesta niciodată nu intarzia, ba chiar mai mult, ajungea tot timpul mai devreme deoarece nu putea sta prea mult timp fără ea.
Simţi un gol în stomac ce se adâncea în fiecare moment…
Devenea tot mai agitată…
Nu mai suporta…
Nu ştia ce se întâmplă…
Deodată auzi un zgomot de frână de maşina urmat imediat de auzul unei lovituri, iar Luana se nelinişti şi mai tare…
Începu să alerge spre locul cu pricina…
Ajunsă, zări un băiat de aproape 18 ani jumătate ce era întins pe trotuar, plin de sânge…
Simţi cum toată inima i se opri…
Nu se poate…
Este imposibil…
Pe trotuar zăcea iubirea vieţii ei, care tocmai îşi dădu ultima suflarea in mijlocul acelei mulţimi curioase…
Luana alergă spre el, nu-i venea să creadă…
Simţea că-şi trăia cel mai mare coşmar…
Îl luă în braţe nedorind să-i dea drumul sub nicio formă…
Pur şi simplu stătea pe acel trotuar blestemat îmbrăţişându-şi iubirea vieţii…
După ceva vreme.
